Un român de 42 de ani, o italiancă de 17 ani și un cetățean bengalez au fost răniți duminică, la ora 13, după ce un pin înalt s-a prăbușit pe o stradă îngustă, în apropierea Forumurilor Imperiale din Roma, anunță Corriere della Sera.
Fata de 17 ani din nordul Italiei se află în spital, unde a fost internată cu cod galben. Cei doi bărbați răniți, unul român și unul bengalez, sunt și ei în tratament. „Tatăl meu a fost rănit la abdomen de o ramură ascuțită”, a povestit fiul românului pentru jurnaliștii italieni.
Copacul, după cum a explicat fata de 17 ani, a lovit-o în timp ce se plimba cu prietenii. Niciunul dintre ei nu a fost loviți, dar toți au depus eforturi împreună cu trecătorii pentru a o scoate pe tânăra de sub crengi. Din fericire, ea nu s-a lovit la cap, spre deosebire de un turist român în vârstă de 42 de ani.
„A fost aruncat la câțiva metri după ce copacul a căzut”, a spus ieri fiul său la camera de urgență a spitalului San Giovanni, unde tatăl său era ținut sub observație. „Nu este grav, dar este mai bine să rămână aici. Are și o rană la abdomen, probabil cauzată de o ramură ascuțită”, a explicat tânărul.
Atât românul, cât și fata de 17 ani, precum și cetățeanul bengalez de 34 de ani, care a fost și el lovit de pin, au rămas tot timpul conștienți.
Cei doi bărbați au fost salvați după fată, deoarece au ajuns în spatele trunchiului din cauza violenței impactului copacului cu solul.
De asemenea, au riscat foarte mult, având în vedere că spațiul în care se aflau împreună cu multe alte persoane era destul de îngust și nu exista nicio cale de evacuare.
„O scenă teribilă”, își amintesc cei care se aflau în Via dei Fori Imperiali în acel moment.
Acum, în afară de închiderea drumului pentru câteva zile pentru a permite specialiștilor să examineze toți copacii înalți, nu se poate exclude posibilitatea ca zona să fie izolată permanent, cel puțin până când se va lua o decizie cu privire la tăierea tuturor copacilor din zona pietonală, care este vizitată de mii de turiști în fiecare zi.

