„Familii false”, create cu ajutorul inteligenței artificiale și o escrocherie de milioane de euro în Italia.
Frauda a fost descoperită de ofițerii Poliției Financiare italiene, care au „înghețat” aproximativ 1,4 milioane de euro furați din trezoreria statului prin depunerea de cereri pentru alocația unică în numele și pe seama a 59 de femei române, toate cu 5/6 copii în întreținere, care erau toate inexistente, anunță Foggia Today.
Tribunalul din Foggia a validat un ordin de sechestru preventiv urgent împotriva a patru persoane cu domiciliul în provincia Foggia, care sunt anchetate pentru presupusă fraudă agravată împotriva statului.
Poliția Financiară a stabilit implicarea, printre alții, a unui angajat al Oficiului Stării Civile dintr-o municipalitate din zona Bat și a unui angajat al unui Centru de Asistență Fiscală din Foggia.
Angajatul municipal a înregistrat 59 de femei de origine română declarată ca rezidente fără o cerere prealabilă și a eliberat același număr de cărți de identitate false, fără a fi îndeplinite cerințele obiective și subiective necesare.
Fețe și identități create cu ajutorul inteligenței artificiale
Fețele și numele ar fi fost create cu ajutorul inteligenței artificiale, susțin autoritățile, după ce s-a stabilit, cu ajutorul secției Carabinieri din Trinitapoli și al canalelor de cooperare cu autoritățile străine, că acestea nu existau.
Odată ce au fost generate fețele și identitățile false ale celor 59 de femei, a fost creat un număr egal de contracte de muncă fictive la două companii agricole din Cerignola.
Astfel, pentru a putea certifica cerințele necesare la solicitarea alocației universale pentru copii, toate au fost depuse la INPS de către angajatul CAF din Foggia, raportând cel puțin 5/6 copii în întreținere pentru fiecare femeie, în scopul obținerii recunoașterii unei alocații lunare ridicate.
Gruparea a activat apoi 59 de carduri înregistrate pe numele acestor femei inexistente și au început să retragă banii.
În medie, au sustras aproximativ 2.300,00 € pentru fiecare gospodărie inexistentă.
De ce sunt acuzați suspecții?
S-au organizat percheziții la cei patrususpecți, iar asta a dus la descoperirea și confiscarea a 10 proprietăți, a unei mașini, a numerarului din 92 de conturi bancare, a unor obiecte din aur și a altor bunuri de valoare.

