Românii s-au specializat în Italia în furtul de kiwi / O fermă din nordul țării a fost prădată de două ori în câteva zile

Două furturi în decurs de câteva zile. Hoții români de kiwi au luat în vizor ferma Zanier din San Martino di Campagna (Aviano), între Veneția și Udine, furând fructele cultivate pe terenurile acesteia, relatează presa italiană.

Ultimul incident a avut loc duminică: două femei de naționalitate română au fost surprinse de proprietarul fermei, care a chemat imediat carabinierii.

Ajunși la fața locului, carabinierii au percheziționat mașina folosită de cele două femei, unde au găsit șapte saci plini cu kiwi furați de la familia Zanier și multe legume și fructe sustrase de la alte ferme din zonă. 

Primul furt avusese loc în seara zilei de vineri, 30 octombrie. Doi bărbați în vârstă de 44 și 45 de ani, tot români, fuseseră surprinși de proprietari după ce furaseră și încărcaseră în portbagajul mașinii lor câteva zeci de kilograme de kiwi. 

Italia, patria kiwi-ului

Italia se numără printre cei mai mari producători mondiali de kiwi, după Noua Zeelandă și este urmată de Franța, Japonia și Coreea de Sud. 

În Italia, recoltarea fructelor are loc toamna.  Pe cât de generoase sunt plantele de kiwi, pe atât de multă îngrijire au nevoie. 

Pe o suprafață de doar 20 de metri pătrați, ele pot duce la maturitate, după rărire, până la 1.000 de fructe. Se înțelege, așadar, importanța de a nu supune planta la stres pentru a obține un produs optim din punct de vedere organoleptic și estetic.

Vă invităm să apreciați pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile publicate de noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.