Piața din fața bazilicii Santa Maria Maggiore din Roma era plină, vineri după-amiază de jurnaliști din toată lumea, care relatau sau pregăteau aparatele pentru ziua de sâmbătă, atunci când va fi adus aici sicriul cu trupul papei Francisc.
Sunt lăsate să intre în biserică aproximativ 100 de persoane, constant. Înainte de a intra, există controale, sunt carabinieri care verifică fiecare credincios care dorește să intre în biserică. Mormântul nu se poate vedea încă, e acoperit, de abia mâine va fi descoperit, deocamdată se intră și se vede doar locul unde va fi depus.
S-au montat ecrane în piață și s-a marcat traseul pe unde va trece cortegiul funerar.

Toate mașinile de pe acest traseu, din toate parcările, sunt ridicate de către proprietari trebuie să ia toate mașinile, cei care nu o vor face, se vor trezi cu autoturismele ridicate de către municipalitate, la ordinul forțelor de ordine.

Sunt ridicate în aceste ore toate obstacolele din cale, inclusiv coșuri de gunoi din apropierea străzii.
Sicriul regretatului pontif rămân deocamdată în bazilica Sfântul Petru până sâmbătă, 26 aprilie, când are loc Sfânta Liturghie de înmormântare.
După ultimele rituri de rămas bun, sicriul este dus la bazilica Santa Maria Maggiore pentru a fi depus în mormânt. Credincioșii și toți oamenii de bunăvoință care doresc să-și ia rămas bun și să facă o vizită de rugăciune la trupul neînsuflețit al papei pot veni în bazilica vaticană miercuri (11.00-24.00), joi (7.00-24.00) și vineri (7.00-19.00), invită Vatic an News.
Vineri, de la ora 20.00, ora locală, în bazilica Sfântul Petru, are loc ritul închiderii sicriului papei Francisc.
Potrivit normelor din Ordo Exsequiarum Romani Pontificis (nr. 66-81), ceremonia este prezidată de camerlengul Sfintei Romane Biserici, cardinalul Kevin Joseph Farrell.
Iau parte mai mulți prelați, printre care cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului cardinalilor.